duminică, 7 august 2011

Povestea unui poem



lampa slăbită –
umbra muştei se-nvârte
peste păianjen


Imaginaţi-vă o cameră, nici prea mare, nici prea mică, undeva într-un cătun liniştit. Un copil (fetiţa aceea eram eu) se aşează seara în pat să se culce cu bunicii ei. Cu decenii în urmă electricitatea era adesea întreruptă sau avea variaţii care deranjau. Într-un sat mic există de obicei o singură lampă veche, de obicei rotundă, atârnând nu prea bine fixată pe tavanul îmbrăcat în lemn de stejar. În lumina slabă lampa pare că se mişcă, lumina tremură dulce. Copilul se teme de păianjeni, aceste creaturi sunt mai ameninţătoare pentru el decât zmeii din basme. Seara umbrele care se mişcă transformă camera şi patul într-un univers magic.
Lampa se mişcă sau lumina variază, o muscă rătăcită şi inofensivă se plimbă în jurul lămpii, pe marginea ei. Copilul îşi imaginează, privind umbrele dintre pereţi şi tavan,  păianjeni uriaşi, şi adoarme cu frica în sân. Într-o zi totuşi întreabă pe cineva sau priveşte întâmplător spre centrul tavanului – misterul se dezleagă – o singură muscă se plimbă de jur împrejur, jocul luminii o transformă într-o creatură fantastică!
Anii au trecut, copilul acela a crescut şi teama de păianjeni a dispărut, chiar dacă o uşoară repulsie persistă. Amintirea serilor din copilărie transformă jocul de umbre şi lumini. Victima păianjenului, preschimbată ad hoc în agresor îşi găseşte acum locul firesc. Prădătorul şi prada îşi pot inversa rolurile. Păianjenul din colţ poate exista ca şi atunci aşteptând cuminte în plasa lui. Musca se învârte prin umbra ei peste păianjen, ca şi cum ambele insecte sunt puţin zăpăcite, ies din rolurile lor fireşti odată ce lumina a slăbit şi le păcăleşte pe amândouă. La fel cum acea fetiţă de odinioară era vrăjită de basme şi prinsă în plasa luminii slabe a lămpii, care o învăluia atunci cu fire tainice şi o adormea blând.
Acest senryu a fost ca o revelaţie asupra modului în care simpla schimbare a punctului de vedere poate rearanja ordinea firească a lumii şi dezvălui noi înţelesuri. Cum spunea Nichita Stănescu:

Din punctul de vedere-al aerului,
soarele-i un aer plin de păsări.
aripă în aripă zbătând.
Oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite,
cu aripi crescute înlăuntru,
care bat plutind, planând,
într-un aer mai curat, care e gândul!    

În felul acesta pot spune că musca a prins păianjenul care mă speria! Este de ajuns doar să privesc cu atenţie, dincolo de temeri şi de umbre înşelătoare.

Cristina-Monica Moldoveanu, 7 august 2011



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu